What about me ?

N`am mai scris de ceva timp bun pe blog. O sa bag un motiv nu prea plauzibil: n`am avut timp.

N`o sa scriu un post dramatic, nu sunt drama queen spre dezamagirea unora, ci doar stiu sa imi exprim sentimentele, fapt de care sunt mandra. Mi`a luat ceva timp sa invat mecanismul si poate mi`a trebuit si putina doza de curaj sa renunt la orgoliul urias pe care il detineam, dar ideea este ca nu mi`e rusine sa`mi arat sentimentele .. chestie care ar trebui sa dea de gandit unora care habar n`au sa faca asta. Spun ca mi`a luat ceva timp, fiindca inainte eram panicata de faptul ca se va rade de mine daca imi voi arata sentimentele intr`o oarecare masura, insa acum chiar nu`mi pasa cine/cum/de ce rade. Mi`e rusine insa de un lucru : de faptul ca nu sunt deloc o persoana rationala. In luptele dintre creierul si inima mea exista mereu acelasi rezultat, acela ca inima ia deciziile. Cele mai proaste uneori, insa unele care o fac sa bata la intensitate maxima. As vrea insa sa fiu rationala, sa gandesc la rece toate lucrurile, sa fiu capabila sa iau o decizie care sa`mi faca bine pe mai multe planuri, sa nu ma mai avant in niste lucruri care nu sunt de mine si pentru mine.  Am un caracter tare si o personalitate puternica sau cel putin asta imi place sa cred, insa sunt extrem de dezamagita de mine cand vad cum unii reuseasca sa distruga tot ce incerc sa cladesc eu de ceva timp.

Ma rog, ideea este ca trec printr`o perioada nefasta, o perioada in care trebuie sa ma regasesc si mi`e destul de greu, pentru ca m`am decis sa duc lupta asta singura. De fapt, toate luptele le voi tine singura de acum, ca sa`mi testez rezista.

Cel mai greu imi este sa ma dezobisnuiesc de niste lucruri care inainte imi erau prioritare, care imi erau in gand de dimineata pana seara, lucruri care imi faceau dimineata frumoasa. Imi mentin mintea destul de ocupata, in ultima vreme mi`am epuizat aproape toata concentrarea pe teme, insa problema este ca cedarile nervoase ma distrug usor usor. Sunt stresata tot timpul, ma implic prea mult si lucrurile astea ma fac sa ma simt rau atat fizic, cat si psihic. Sunt extenuata si pot sa recunosc si faptul ca sunt dezechilibrata psihic din cauza unor esecuri din trecut, fapt ce ma face sa reactionez impulsiv, sa iau decizii pripite care in prima faza imi dau impresia ca voi fi mai bine. Senzatia dureaza maxim 2 minute, pentru ca apoi imi dau seama ca tocmai mi`am facut rau cu mana mea si nu mai e nimic de facut, pentru ca nu`mi place sa bat la o usa unde nu mai sunt primita. 

Nu`mi place sa cersesc, imi place sa castig si ideea acestui post nu este de a ma compatimi singura, ci de a rabufni prin niste fraze scrise exact cum mi`au venit in minte. Nu sunt un suflet rau, insa un om rau cateodata  si vreau sa incetez sa mi mai descarc durerile pe cei din jurul meu. Cred ca schimbarea mea a inceput si chiar daca nu e foarte evidenta, eu o simt. Sunt daramata, insa in acelasi timp si realista si constienta ca toate trec, pentru ca mereu trebuie sa se faca loc pentru alte incercari/provocari/dureri/bucurii. Iar cand pierd pe cineva, de obicei exista un ALTcineva dupa colt, pentru ca asa e cursul vietii, iar lucrul asta ma intareste, chiar daca in prima faza imi conduce moralul undeva la 3 metri sub pamant. 

Acum am gandirea asta, maine poate o sa am o alta viziune asupra lucrurilor, pentru ca de obicei asa mi se intampla, insa baza oricum ramane aceeasi. Si indiferent de ce va fi maine, ramane un singur lucru : faptul ca desi am inima asamblata si reasamblata, mereu gasesc puterea sa mi`o pun din nou la bataie. Poate ca n`o sa citeasca nimeni lucrurile astea si poate ca pe nimeni nu intereseaza cursul vietii mele din ultimele luni, dar eu una ma simt mai linistita acum.